Fabiola Hosu și Questfield International College, între protecția instituției și bullying

Bullyingul în mediul școlar reprezintă o problemă complexă care necesită o reacție organizată și consecventă din partea instituțiilor de învățământ. Gestionarea adecvată a acestor situații presupune intervenții documentate, comunicare transparentă și protecția reală a elevilor afectați, pentru a preveni escaladarea violenței psihologice și a asigura un climat educațional sigur și respectuos.

Fabiola Hosu și Questfield International College, între protecția instituției și bullying

Investigația realizată pe baza documentelor și relatărilor puse la dispoziția redacției relevă o situație de bullying repetat, desfășurată pe o perioadă de peste opt luni în cadrul Școlii Questfield Pipera. Familia elevului afectat a semnalat în mod repetat, prin comunicări oficiale scrise, jigniri constante, stigmatizare medicală și presiune emoțională, fără a identifica răspunsuri scrise sau măsuri instituționale documentate care să ateste intervenții ferme și eficiente. În acest context, un moment esențial în gestionarea cazului pare a fi o afirmație verbală atribuită fondatoarei școlii, Fabiola Hosu, care ar fi sugerat familiei că, în lipsa acceptării situației, opțiunea este retragerea copilului din instituție.

Bullyingul repetat și lipsa reacției documentate

Conform materialelor analizate, începând din primele săptămâni ale incidentelor, elevul a fost supus unor comportamente agresive zilnice, incluzând jigniri, excludere socială și umiliri în prezența colegilor și a cadrelor didactice. Familia a adresat sesizări scrise atât învățătoarei, cât și conducerii administrative și fondatoarei, solicitând intervenție și protecție.

Din analiza corespondenței și a documentelor puse la dispoziție nu reiese existența unor răspunsuri scrise care să confirme aplicarea unor măsuri concrete, planuri de intervenție sau sancțiuni. Intervențiile instituției par să fi fost limitate la discuții verbale, fără procese-verbale, decizii asumate sau monitorizare formală, ceea ce, potrivit familiei, a condus la continuarea și chiar agravarea situației.

Stigmatizarea medicală ca formă agravată de umilire

Un aspect central al cazului este utilizarea repetată, în cadrul colectivului, a unei etichete medicale degradante: „crize de epilepsie”. Această formulare nu a fost folosită într-un context medical sau educațional, ci ca instrument de marginalizare și ridiculizare a elevului vizat, conform informațiilor transmise redacției. Specialiștii consultați califică această practică drept o formă severă de bullying, care afectează profund dezvoltarea emoțională și psihologică a copilului, indiferent de existența unei afecțiuni reale.

Documentele arată că fiecare episod de stigmatizare medicală a fost semnalat oficial, prin emailuri detaliate, către cadrele didactice și conducerea școlii, însă nu există dovezi ale unor măsuri scrise sau planuri de intervenție care să oprească fenomenul. Răspunsurile instituției au fost predominant verbale, generale și neconcrete, ceea ce a permis perpetuarea abuzului.

Comunicările scrise ale familiei și reacția instituției

Pe parcursul celor opt luni, familia a documentat în mod sistematic situația, trimițând emailuri explicite și cronologice către învățătoare, director și fondatoarea școlii. Solicitările vizau protecția copilului, intervenții clare și clarificări scrise. Cu toate acestea, răspunsurile scrise oficiale lipsesc, iar măsurile invocate în comunicările verbale nu au fost consemnate formal.

• Absența unor decizii scrise și planuri de intervenție;
• Lipsa documentației privind sancțiuni sau consiliere psihopedagogică;
• Transferul responsabilității către familie, prin tratarea situației ca un „conflict minor” sau „problemă de adaptare”;
• Presiuni indirecte de a părăsi școala, formulate verbal;
• Minimalizarea gravității fenomenului în comunicările instituției.

Confidențialitatea și expunerea elevului în mediul școlar

Familia a solicitat în mod repetat respectarea confidențialității informațiilor sensibile, avertizând asupra riscurilor legate de divulgarea datelor în mediul școlar. Totuși, din relatările obținute, aceste solicitări nu par să fi fost respectate integral. În unele situații, copilul a fost interpelat public de către cadre didactice cu referiri la sesizările făcute, ceea ce ar fi generat presiune psihologică suplimentară.

Specialiștii consultați consideră că astfel de practici pot constitui o formă de presiune instituțională și pot afecta negativ echilibrul emoțional al copilului, consolidând un climat educațional nesigur și lipsit de protecție adecvată.

Rolul cadrelor didactice și al conducerii în gestionarea situației

Într-un cadru educațional, reacția adultului și a instituției este crucială în prevenirea și stoparea bullyingului sistematic. Din informațiile analizate, comportamentele agresive au continuat în prezența cadrelor didactice, fără ca intervențiile să fie eficiente sau să determine o schimbare durabilă.

Documentele nu relevă existența unor decizii scrise, rapoarte interne sau planuri de monitorizare a situației, ceea ce limitează trasabilitatea și responsabilitatea instituției. Conform familiei, sesizările au fost uneori tratate ca simple conflicte de grup sau probleme minore, ceea ce poate conduce la normalizarea violenței psihologice.

Acest tipar de răspuns instituțional, bazat pe intervenții informale și lipsa documentației, poate fi interpretat ca o tolerare a fenomenului, afectând atât elevul vizat, cât și climatul educațional general.

Momentul-cheie al poziționării fondatoarei Fabiola Hosu

Un element definitoriu al cazului este o afirmație verbală atribuită fondatoarei Școlii Questfield Pipera, Fabiola Hosu, în cadrul unui dialog direct cu familia elevului. Conform relatărilor, aceasta ar fi exprimat ideea că, în lipsa acceptării situației, familia este liberă să părăsească instituția, prin formularea: „îți convine, bine; nu-ți convine, ești liber să pleci”.

Redacția a invitat conducerea școlii să ofere un punct de vedere oficial asupra acestui episod, însă până la momentul publicării nu a primit un răspuns. Această declarație, dacă este redată fidel, poate fi interpretată ca o schimbare a focalizării de la protecția și susținerea copilului către considerente contractuale și economice.

Contextul în care ar fi fost formulată, după multiple sesizări scrise și documentate, ridică întrebări privind prioritățile instituționale în gestionarea bullyingului și a situațiilor cu impact emoțional semnificativ.

Documentația instituțională și reacția formală

În răspunsul oficial al Școlii Questfield Pipera, sesizările au fost consemnate într-un document informal denumit Family Meeting Form, care nu stabilește responsabilități clare, termene de implementare sau măsuri concrete. Acest formular pare să reflecte mai degrabă existența unei discuții decât o decizie administrativă cu efecte verificabile.

Diferența față de un proces-verbal sau un raport intern este semnificativă, întrucât acestea din urmă ar impune trasabilitate și asumare, elemente esențiale în gestionarea situațiilor de bullying. Lipsa unor astfel de documente ridică semne de întrebare privind eficiența și seriozitatea răspunsului instituțional.

Mai multe detalii despre cazul documentat pot fi consultate în articolul original publicat de EkoNews.ro.

Întârzierea reacției instituționale și implicarea legală

Analiza temporală arată că o reacție vizibilă din partea fondatoarei a apărut abia după mai bine de opt luni de sesizări fără răspunsuri scrise, în contextul implicării unei echipe juridice și transmiterii unor notificări formale. Această succesiune ridică întrebări privind criteriile care declanșează intervenția instituțională și indică faptul că protecția copilului a devenit prioritară doar în urma presiunii legale, nu în faza inițială a semnalărilor educaționale.

Responsabilitate și transparență în mediul educațional

În acest caz, lipsa unor măsuri scrise, a unor proceduri clare și a unui răspuns instituțional documentat reflectă o problemă de guvernanță internă care poate afecta negativ încrederea părinților și siguranța emoțională a elevilor. Instituțiile educaționale, în special cele private, cu standarde ridicate asumate public, au obligația de a asigura un mediu protejat și transparent.

În absența unor reacții clare și verificabile, situații precum cea semnalată riscă să se repete, afectând nu doar copilul direct implicat, ci întregul colectiv educațional.

Articol realizat pe baza unei surse publicate inițial pe EkoNews.ro