Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat joi, la „Sinteza zilei” că la momentul de față numărul cazurilor de rujeolă a scăzut.

„În Cluj și Brașov e incidență mare de cazuri noi”, a spus ministrul.

„Am fost la Brașov și am discutat cu autoritățile, dar sunt comunități de romi și se pătrunde foarte greu acolo. Se merge cu caravana și se vaccinează fiecare copil”, a mai spus Florian Bodog.

Potrivit statisticilor Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România este de 9.626, cu 393 mai multe faţă de raportarea lunară precedentă.

Jumătate dintre cazurile noi înregistrate sunt în judeţul Braşov.

De la debutul epidemiei în România, 34 de persoane au murit din cauza rujeolei.

Original Article

admin

leave a comment

Create Account



Log In Your Account