Elimină vergeturile și cicatricele cu acest truc

Diversele intervenții chirurgicale sau stupidele accidentări din perioada copilarie sau chiar și accidentele casnice sunt de cele mai mlte ori responsabile cu apariția anumitor cicatrici greu de îndepartat.

La fel se întâmplă și în cazul fluctuațiilor de greutate, așa apar inesteticele vergeturi ce atât de multe bătăi de cap dau mai nou și bărbaților.

Chiar dacă la prima strigare singura soluție ar fi o intervenție cu laser, destul de costisitoare, se pare că soluția salvatoare se află ttuși chiar la tine acasă.

Ce sunt vergeturile

Vergeturile apar de regulă în perioada adolescenței, în sarcină sau după o fluctuație de greutate cauzată sau nu de probleme hormonale. Astfel, pielea devine sensibilă, își pierde din elasticitatea ei și se rup fibrele de țesut conjunctiv.

Deși inițial apar ca niște mici dungulițe roșiatice, înainte de ele te vei confrunta cu senzația de mâncărime la nivelul pielii, moment în acre trebuie să încep să hidratezi mai intens zona respectivă, să o masezi pentru a o vasculariza mai bine și să faci sport pentru a lucra musculatura și a stimula secreția de colagen naturală a pielii.

Zonele cele mai afectate fiind zona coapselor, a abdomenului și a brațelor.

Află cum se tratează arsurile AICI

Tămâia repară țesutul lezat

Toate produsele ce conțin tămâie cât și tămîia în sine par a fi un remediu inedit pentru a trata aceste imperfecțiuni ale pielii. Deși nici prin cap nu ți-ar fi trecut așa ceva, tămâia se bucură de reale proprietăți curative, având totodată și efect antiinflamator.

O alternativă ar fi ginseng-ul indian regăsit și sub dneumirea de Gotu Kola, recunoscut ca fiind un substitut destul de influent mai ales pentru dereglările nervoase și pentru combaterea îmbătrânirii premature.

Tot ce trebuie să faci este să iei o jumătate de tinctură din acestă tinctură de ginseng indian timp de o săptămână și vei observa cum pielea ta se schimbă radical în bine.

O alternativă

Amestecă 4 lingurițe de zahăr tos cu 4 lingurițe de ulei de migdale și 4 lingurițe de suc de lămâie și masează zona afectată de vergeturi. Lasă să acționeze până la 10 minute după care înlătură resturile cu apă caldă din abundență.

Acesta este un tratament simplu și eficient mai ales când acestea sunt în stare incipientă, rezultate bune observându-se în cazul cicatricelor.

Original Article

admin

leave a comment

Create Account



Log In Your Account